vineri, 15 mai 2009

CETATEA NEAMT

Pe malul stâng al râului Neamţ (Ozanei) la adăpostul Culmii Pleşului, din timpuri străvechi datează ca aşezare localitatea Târgu Neamţ. Beneficiind şi de rolul Cetăţii Neamţ, oraşul Târgu Neamţ s-a menţinut drept drept centru de referinţă în zonă, influienţând viaţa economică şi cea socială. Cetatea Neamţ reprezintă o construcţie de mare amploare, care a cerut un efort uriaş şi mijloace materiale considerabile. Singura forţă capabilă de asemenea iniţiativă a fost asigurată de voievozii din epoca de consolidare a statului feudal al Moldovei, acestia au fost Petru I Musat (1375-1391) si Stefan cel Mare (1457-1504). Construcţia cetăţii s-a efectuat în două etape. Prima etapă, din timpul domniei lui Petru I Muşat, s-a concretizat prin ridicarea unui fort central, aproape pătrat, cu fundaţia construită în trepte, adaptată la forma terenului, pe care s-au ridicat ziduri groase de 2-3 m şi înalte de 12 m, prevăzute cu creneluri şi cu patru tunuri de apărare în colţuri. În exterior, zidurile erau susţinute de 15 contraforturi, puternice şi impunătoare. A doua perioadă de construcţie a cetăţii a fost în timpul domniei lui Ştefan cel Mare (1457-1504). Acum s-a adăugat curtea exterioară de circa 800 m2 şi a fost ridicată o nouă centură de ziduri, cu 4 bastioane semicirculare, care să poată rezista artileriei de asediu. Lucrările de refacere s-au efectuat aici sub Ştefan cel Mare, probabil în timpul răgazului între lupta de la Vaslui şi lupta de la Războieni- Valea Albă (19 ianuarie 1475 – 26 iulie 1476). Batrânele ziduri ale Cetăţii Neamţ impresionează şi astăzi prin măreţia lor şi prin trecutul istoric, plin de glorie şi de legende. Material video realizat de elevei Anegroaei Georgiana(clasa aVIII-a A),cercetarea stiintifica apartine elevei Lazaroiu Felicia(clasa aVIII-a A).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu