duminică, 26 iulie 2009

29 IULIE ~ Ziua Imnului National al Romaniei

"Pentru onoarea patriei si a drapelului, pentru faurirea unitatii Romaniei, noi am aparat pamantul sfant al tarii, lasandu-va voua, generatiile viitoare, o natiune libera si independenta"; "Ne plecam cu veneratie in fata sacrificiului suprem al bravilor eroi ai neamului, aparatori demni si viteji ai fiintei noastre nationale, iar la chemarea patriei vom sti sa ne jertfim si noi pentru pastrarea Romaniei". "Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,/ În care te-adânciră barbarii de tirani!/ Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,/ La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!" Versurile imnului naţional aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848. Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi etnograf, om de mare cultură, cântăreţ şi autor de manuale de muzică. Pe 22 Decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, sub formidabila presiune a manifestanţilor. Mesajul imnului "Deşteaptă-te, române!" este în acelaşi timp social şi naţional; social, deoarece impune o permanentă stare de vigilenţă pentru a asigura tranziţia către o lume nouă; naţional, deoarece alătură această deşteptare tradiţiei istorice. Imnul conţine acest sublim "acum ori niciodată", prezent în toate imnurile naţionale, de la "paion"-ul cu care grecii au luptat la Marathon şi Salamina până la "Marseilleza" Revoluţiei franceze. Invocarea destinului naţional este culmea cea mai înaltă pe care un popor o poate atinge în zborul său către divinitate. Acest "acum ori niciodată" concentrează toate energiile vitale, mobilizând la maximum. Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, primele trei şi ultima dintre ele fiind cântate la ocazii festive. Istoria imnurilor naţionale ale României: ~ Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor (1862-1884) ~ Trăiască Regele (1884-1948) ~ Zdrobite cătuşe (1948-1953) ~ Te slăvim, Românie! (1953-1977) ~ Trei culori (1977-1989) ~ Deşteaptă-te, române! (1989-prezent)

luni, 20 iulie 2009

Sa fie pace, pace pe Pamant...

În 21 iulie 1914, Consiliul de Coroană, întrunit la Sinaia, a proclamat neutralitatea României în Primul Război Mondial.În ciuda susţinerii de către Carol I a ideii intrării imediate în război alături de Puterile Centrale, cei prezenţi la Consiliu au votat cu o majoritate zdrobitoare în favoarea neutralităţii. Singurul care a susţinut punctul de vedere al regelui a fost Petre P.Carp. Deşi Consiliul de Coroană nu avea atribuţii decizionale, Carol I a respectat voinţa acestuia. O altă aliată a Puterilor Centrale, Italia a luat şi ea decizia păstrării neutralităţii.Votul Consiliului de Coroană din iulie 1914 a însemnat desprinderea României de alianţa cu Puterile Centrale şi a pus bazele intrării în război alături de Antantă, care avea să se producă în 1916. "Sa fie pâine pe masa/ Si toti ai casei acasa/ Si grâu-n brazda sa iasa/ Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt."(Adrian Paunescu~Să fie Pace în Lume… )

Ziua Aviaţiei şi a Apărării Antiaeriene în România

20 Iulie, o Zi de Mare Sărbătoare,creştinii îl cinstesc azi pe Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul şi tot în această zi, sărbătorim Ziua Aviaţiei şi a Apărării Antiaeriene, precum şi Ziua Energeticianului. În anul 1913, pionierii aviaţiei româneşti l-au ales ca ” patron spiritual al aviaţiei ” pe Sfântul Prooroc Ilie. Primul zbor efectuat de către Românul Aurel Vlaicu în 1910, este marcat şi sărbătorit în data de 17 iunie, Ziua Aripilor Româneşti ”. Aurel Vlaicu a proiectat un nou avion, Vlaicu III, integral din metal, în 1913. Acesta poate fi considerat primul avion din lume construit în întregime din metal.În 13 septembrie 1913, s-a prabusit lânga comuna Branesti (aproape de Câmpina), pierzându-si viata.

sâmbătă, 4 iulie 2009

Acasa la Stefan-Voda

“Moldova nu e a mea, nu e a noastră,Moldova nu e a strămoşilor noştri – Moldova este a urmaşilor, urmasilor nostri..." Ştefan cel Mare şi Sfant; Muzeul de Istorie Suceava prezinta istoria partii de nord a Moldovei din cele mai vechi timpuri si pana la cel de-al doilea razboi mondial. Un spatiu arhitectural amenajat adecvat, invita la o sobra si cumpatata intalnire cu trecutul, unde ne putem regasi identitatea culturala, dar si legaturile, influentele sau modelele apartinand unor popoare cu care locuitorii spatiului istoric romanesc au intrat in contact. Muzeul adaposteste si cunoscuta Sala Tronului, reconstituirea unui moment de la Curtea din Suceava in vremea lui Stefan cel Mare (secolul al XV-lea). 3 Iulie 2009, Suceava, Amintiri din istorie... prof. Elena-Diana Spiridon ,,Ştefan, Ştefan, Domn cel Mare Seamăn pe lume nu are;Decât numai mândrul Soare Decât numai mândrul Soare…“

vineri, 26 iunie 2009

ZIUA DRAPELULUI NATIONAL

Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect. Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

vineri, 19 iunie 2009

Sfarsit de an scolar

Diplome, medii, flori, lacrimi si cu totii am spus "A fost un an bun!"

Absolventii nostrii... "ne cresc aripi sa zburam"

"Constat cum o stare de spirit ciudata,/ Ca un timp a trecut, ca altul se-arata./ Si parca starea asta de spirit ciudata,/ Imi da fiori mie, ciudat! Intaia data."(...) Absolventii promotiilor 2001-2009, a claselor a VIII-a si-au luat ramas bun intr-un cadru festiv de la profesori, colegi, prieteni. Locul din banca va deveni o amintire ca si emotia la ascultare. Cei 8 ani acum vor doar sa zboare ca un fior, o rasuflare... "Si ce e mai rau, din toate adunate,/ Cu mine sa iau nimic nu se poate,/ Decat amintiri prin cufere uitate./ Dureama-vor ele cu toate sau...Poate!" Cu siguranta nu va vom uita niciodata.« Tout est bien qiu finit bien » Adio copilarie! Hai sa pasim in adolescenta! "Privimu-ne-om bine cu toti si cu toate!/ Si haideti s-admitem ca timpul nu poate/ Sa faca minuni cu clipele toate!/ Cu noi , e teribil s-o spunem, el poate..." ("Poate...", Diana Ionela Muscalu)

Participare la concursul "PRO ARTE"

In urma participarii la Concursul formatiilor si al interpretilor "PRO ARTE" , faza locala din 10 mai 2009, Scoala nr.2 Tg.Neamt a obtinut urmatoarele premii: Sectiunea Muzica:~ Teatru scolar: genul artistic dramaturgie~ premiul II- coord. prof.Ghiba Gabriela; ~Coregrafie:Trupa "Speranta"(cls.I-IV)-dans modern~premiul II-coord. inv.Mihalache Mariana; ~Formatii muzicale:_trio muzica usoara~premiul III-coord. inv. Arsine Simona;_duet muzica usoara~premiul II-coord. inv. Mihalache Mariana; _solist muzica usoara~premiul II-coord. prof. Ilica Lacramioara; ~premiul III-coord.inv. Mihalache Mariana; Aceste premii demonstreaza talentul si priceperea elevilor nostri, cat si a coordonatorilor.Felicitari!!!

duminică, 14 iunie 2009

Jurnal de calatorie... excursie in Maramures 5-7 iunie 2009

"Maramures, plai cu flori, mai dorule, dor, Mandru esti in sarbatori, mai dorule, dor, Maramures, plai cu flori, mai dorule, dor, Mandru esti in sarbatori, mai dorule, dor, Mandru esti si fericit, mai dorule, dor, Maramures inflorit, mai dorule, dor."; Excursia s-a desfasurat in perioada 5-7 iunie. Traseul si obiectivele turistice vizitte ne-au facut sa ne transformam in turisti la noi in tara. Ziua I: Tg.Neamt- Manastirea Voronet- Campulung Moldovenesc (Muzeul de Arta a Lemnului)- Pasul Prislop- Borsa(Telescaun)- Bogdan Voda- Manastirea Barsana- Feresti(Pensiunea Perla Cosaului); Ziua aII-a:Sighetu Marmatiei (Muzeul Etografic; Memorialul vistemelor comunismului si a rezistentei)- Sapanta(Cimitirul Vesel; Manastirea Sapanta-Peri)- Comuna Certeze-Baia Mare(Muzeul de Mineralogie)-Tg.Lapus(Casa Petunia)-Manastirea Rohia; Ziua aIII-a:Nasaud- George Cosbuc (Casa memoriala George Cosbuc)- Prislop(Casa memoriala Liviu Rebreanu)-Bistrita- Beclean pe Somes- Pasul Tihuta- Castelul lui Dracula- Vatra Dornei(Catedrala "Sfanta Treime")- Borca- Tg.Neamt; "Maramures, sa traiesti, mai dorule, dor, Tot mai mandru sa-nfloresti, mai dorule, dor. Maramures, sa traiesti, mai dorule, dor, Tot mai mandru sa-nfloresti, mai dorule, dor. Sa te stie-ntreaga lume, mai dorule, dor, Ca ai cel mai mandru nume, mai dorule, dor. Sa te stie-ntreaga lume, mai dorule, dor, Ca ai cel mai mandru nume, mai dorule, dor."